De curând am intrat în contact cu teoria liberului arbitru a omului de știință, Sam Harris.

Liberul arbitru este capacitatea omului de a fi un agent activ în procesul de luare a deciziilor. Pe acest concept se clădesc atât religia cât și sistemul judiciar. Păcătuiești voind, încalci regulile societății voluntar. Știai ce faci. Pedeapsa este justificată și meritată.

Harris în cercetările sale a descoperit ceva ce pune la îndoială această noțiune de liber arbitru de care toți suntem mai mult decât convinși.

Analizând creierul persoanelor aflate voluntar în dispozitive EEG, acesta a observat că înainte de verbalizarea opțiunii alese, în creier decizia este deja luată. Cu alte cuvinte, creierul formulează algoritmul, iar noi materializăm rezultatul.

Dacă îți cer să te gândești la trei orașe diferite și îți vin în minte, să spunem, Paris, Constanța și Atena, aceste trei posibilități au apărut în mintea ta, nu le-ai selectat tu din mulțimea de orașe organizate în ordine alfabetică care ți-ar plăcea să existe în mintea ta, dar care evident nu există.

Sam Harris suștine că deciziile sunt create pe baza experiențelor înmagazinate sub formă de pattern-uri în creier și că acestea formează o decizie fără intervenția noastră.

Concluzia este una ușor macabră: suntem victimele conexiunilor neuronale create în trecut. Liberul arbitru este o iluzie.

Implicațiile acestei teorii sunt explozive și incredibil de vaste.

Ce înseamnă asta pentru un criminal, pentru un politician corupt, pentru un preot pedofil?

Ce înseamnă asta în procesul de învățare și predare?

Știu, a fost o trecere bruscă.

Când Sam Harris este întrebat dacă există totuși o manieră de a lua decizii conștiente și necondiționate de automatisme vechi, acesta spune că antrenarea atenției și practicarea mindfulness-ului este singura soluție. Învață să fii prezent în luarea unei decizii. Doar așa poți observa mecanismul procesului tău de gândire. Ce gânduri îmi vin? Ce impulsuri simt?

Atenția deplină. Utilă în viața de zi cu zi, dar și când vine vorba de învățare.

Bănuiesc că și voi, ca și mine, în timpul școlii ați auzit de infinite ori expresia asta: fii atent! Și dacă acum sunteți voi cei care predați, tot asta le cereți și voi publicului vostru: să fie atent.

Dar ce se întâmplă cu atenția în contextul liberului arbitru sau mai bine spus în contextul absenței acestuia?

Atenția este esențială în procesul de învățare. Creierul, nefiind distras de gânduri trecute sau viitoare, se scaldă în detaliile situației curente. Pune la dispoziție toate resursele de care dispune. Atenția deplină este cea care dă naștere binecuvântatei stări de flux.

Dar, este o alegere? O decizie voluntară? Pot să aleg să fiu atent? Pentru mai mult de un minut? Când un profesor îi atrage atenția unui elev și îi cere să fie atent, acesta presupune că elevul poate să facă asta la cerere. Asta-i credința care justifică posibila sancțiune și scăderea notei la purtare.

In lumina acestei teorii, a absenței liberului arbitru, eu mi-am schimbat părerea.

Atenția nu se oferă la comandă. Și nu pentru că nu există voință, ci pentru că între urechile mele se desfășoară un întreg proces de reacții care nu se află sub controlul meu. Creierul meu este incontrolabil de distras, iar eu ,,dansez” pe muzica lui.

Atenția, din fericire, se antrenează… și se câștigă.

Dacă ești învățăcel responsabilitatea ta, înainte de toate, este să-ți antrenezi atenția. Să integrezi în viața ta practici de mindfulness. Pe măsură ce te obișnuiești să fii prezent, descoperi că orice situație are o frumusețe proprie, chiar și discursul monoton al profesorului de biologie.

Iar, dacă te afli într-o poziție de predare, ai responsabilitatea să câștigi atenția creierelor cărora te adresezi prin crearea unui context fascinant.

Seth Godin folosește analogia vacii move pentru a explica importanța noutății și neașteptatului în captarea atenției. Dacă mergi spre Constanța, pe autostrada Soarelui, și pe câmp vezi vaci maro, vei fi puțin impresionat, însă dacă acestea ar fi mov, cu siguranță te-ai opri să faci o poză.

Vă dați seama ce încântare cognitivă are loc când învățăcelul conștient se întâlnește cu profesorul conștient?

Puteți să vă imaginați sau puteți să veniți la atelierul de engleză și empatie lingvistică pe care îl țin în București pe 31 martie și 1 aprilie. 🙂

PS: Nu e păcăleală, promit! 🙂

Fotografie: Tim El-Helou

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: